PROBLEME cu noua jucărie la modă. „Spinner-ul” a fost INTERZIS în zeci de școli

0
218
O jucărie aparent nouă, numită „spinner”, un fel de titirez cu două sau trei petale, s-a răspândit de curând cu repeziciune în şcoli. Dar după aproximativ două luni de propagare a jocului, mulţi profesori de pe ambele maluri ale Atlanticului s-au săturat deja de el şi interzic aceste jucării care se presupune că ajută la calmarea stresului.

Vândute pentru câţiva dolari, aceste ”hand spinners” sau ”fidget spinners” sunt vedeta surpriză a acestei primăveri, spune Frédérique Tutt, expertă în piaţa de jucării la cabinetul internaţional NPD Group. Statele Unite, iar de la sfârşitul lunii aprilie şi toate ţările europene ”sunt afectate de această nebunie rotativă”, spune aceasta.

Această nouă modă ar putea să dispară în câtea luni, la fel de brusc cum a apărut. Dar ea a relansat dezbaterea privind problemele de concentrare ale copiilor.

”Spinner-ele au venit de nicăieri: dintr-o dată, toţi copiii păreau să aibă unul, spunând „mă ajută să mă calmez ”, povesteşte Meredith Daly, profesoară într-o şcoală publică de la periferia oraşului Phoenix, în Arizona. ”La început nu ştiam ce să cred”.

În realitate, spinner-ul a fost creat acum două decenii de Catherine Hettinger din Florida, pentru a o distra pe fiica ei de şapte ani. Ea nu şi-a putut permite brevetul pentru jucăria devenită acum omniprezentă, aşa încât nu primeşte niciun penny din vânzări, dar insistă că este „mulţumită” de popularitatea ei bruscă, conform unui articol publicat la 5 mai de The Guardian. Ea a deţinut brevetul timp de opt ani, dar l-a predat în 2005 pentru că nu-şi putea permite taxa de reînnoire de 400 de dolari. Hettinger declară că originea spinner-ului se află într-o „o vară oribilă” la începutul anilor 1990, când suferea de miastenia gravis, o tulburare autoimună care provoacă slăbiciune musculară şi avea grijă şi de fiica ei, Sara, acum în vârstă de 30 de ani.

Spinner-ele au mai ales meritul de a fi silenţioase, continuă Meredith Daly, o uşurare după luni de ”bottle-flip”, un exerciţiu ce constă în aruncarea peste cap a unei ”sticle” de plastic pline cu apă în încercarea de a o face să cadă în picioare, care a fost o ”tragedie” la începutul anului şcolar.

Dar, în curând, spune această profesoară, „copiii din clasă nu-şi mai luau ochii la titirezul lor sau al colegilor”, făcând imposibil orice proces de învăţare. Aşa că împreună cu alţi profesori am decis să nu le mai permitem copiilor să le scoată din ghiozdan în timpul orelor.

La fel ca mulţi profesori americani care s-au declarat sătui de ”spinners” pe Twitter, ea nu mai tolerează aceste jucării decât la solicitarea expresă a părinţilor. Sau atunci când nevoia este dovedită, aşa cum este uneori cazul copiilor cu tulburare de deficit de atenţie, hiperactivitate sau anumite forme de autism.

Alte şcoli din Statele Unite ale Americii, Franţa sau Anglia le-au interzis categoric, inclusiv în timpul pauzelor.

Spre regretul unor copii, ca Tom Wuestenberg, de opt ani, de exemplu. Chiar dacă el nu are nici o dificultate specială, acest mic newyorkez de origine belgiană spune că spinner-ul îl ajută să lucreze. ”Când nu mai am chef să lucrez, iau spinner-ul, rulez un pic şi apoi revin la temele mele”, a spus el.

Noelle Cullimore, mamă a doi copii de şase ani, din Long Island, are o părere mai degrabă favorabilă faţă de jucărie. Copiii ei au în total şase ”spinners”. Fiul său hiperactiv de 10 ani, pe care l-a privat de tabletă şi smartphone, de care era ”dependent”, ”se joacă în timp ce aşteptăm autobuzul sau în maşină (…) şi pare să-l relaxeze un pic ”, a explicat ea.

Oricât de enervante ar fi pentru ei aceşti titirezi, mulţi profesori recunosc că un număr tot mai mare de copii au nevoie să fie dinamici sau să manipuleze ceva pentru a se concentra mai bine.

Având în vedere că nevoia de a face clic pe un pix sau de a bate din picior este mai puţin stigmatizată decât înainte, presarea bilelor sau pernele care-ţi permit să te foieşti pe scaun au devenit un lucru obişnuit în şcoli, spune Meredith Daly.

„Oamenii, nu doar copiii, trebuie să se mişte, să-şi reducă stresul”, subliniază şi Richard Gottlieb, de la firma de consultanţă în jucării Global Toy Experts. ”Este nociv să se interzică spinner-ele”, a spus el, pentru că ”astăzi copiii sunt supuşi la foarte mult stres”.

Întreaga problemă este de a găsi ceva care să nu perturbe cursurile. ”Am putea face, probabil, o mulţime de bani dacă am putea găsi o jucărie eficientă şi silenţioasă cu care copiii s-ar juca în timp ce scriu un eseu”, spune Meredith Daly.

Aşadar a început căutarea pentru jucăria perfectă. Printre cei mai recenţi candidaţi ai acestei vânători de comori figurează Fidget Cube, un cub mic de plastic, care oferă posibilităţi de manipulare diferite. Prezentat ca un vector de calm la birou, la şcoală sau acasă, acesta a dat naştere la multe imitaţii după ce a fost unul dintre produsele vedetă ale platformei Kickstarter crowdfunding. Faptul de a nu avea astâmpăr ”nu mai trebuie să fie stigmatizat sau ridiculizat”, au pledat inventatorii săi, fraţii americani Matthew şi Mark McLahan, cu ocazia lansării cubului, la sfârşitul anului 2016.

sursa: https://goo.gl/bY5cDE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here